„La noi, cărţile sunt cele care ne plac, nu care trebuie să se vândă”

interviu cu Oana DOBOŞI & Raluca SELEJAN 

Marius CHIVU: Să începem cu definirea termenilor. În pandemie am observat cu toţii că instituţiile noastre, ministrul Culturii, preşedintele, au aflat că există artişti independenţi. Când s-au trezit cu tot felul de probleme cauzate de pandemie, mai ales artiştii independenţi fiind cei care au suferit cel mai mult. Ce înseamnă o librărie independentă?

Raluca SELEJAN: O librărie independentă are în primul rând libertatea de a-şi alege oferta şi cărţile pe care să le vândă. Asta e cel mai important, dincolo de independenţa financiară, desigur, care până la urmă îţi permite să faci selecţia. Asta am vrut noi să facem de la început, să nu ne impună nimeni ce să vindem şi cum să vindem. Şi nici cât să vindem, deşi asta cu „cât” ne-ar bucura şi pe noi.

Oana DOBOȘI: E o chestiune internă între noi.

R.S.: Lăsând gluma la o parte, în primul rând asta e cel mai important pentru o librărie independentă, oferta. Şi cărţile pe care le pune la raft. Şi evenimentele pe care le face. Era altceva înainte de pandemie, dar ne-am adaptat.

Să înţeleg că aveţi printre autori, cărţi, edituri, favorite şi mai puţin favorite?

O.D.: Da, normal. Nu ne-am ascunde. Dacă o să ne spui să dăm nume, nu cred că o s-o facem, nu încă. Probabil când o să fim mai bătrâne. 

Care e profilul, preferaţi anumite genuri, adică nu neapărat cu nume şi prenume, dar cei care n-au fost niciodată la voi sau cei care au fost, dar nu şi-au dat seama, poate vor să știe care este identitatea din punctul ăsta de vedere, al librăriei, faţă de celelalte lanţuri?

R.S.: În primul rând, cărţile de beletristică, pentru că astea se vând cel mai mult. Apoi, cărţile de literatură pentru copii, de aia avem în librărie un spaţiu special dedicat copiilor, o cameră doar a lor, în care găsesc cărţi pentru toate vârstele şi pentru toate curiozităţile pe care le au. Apoi poezia e importantă pentru noi. Cum ne place să zicem şi nu cred că exagerăm în asta, avem cel mai mare spaţiu de expunere dedicat poeziei. Poezia are un loc special, cu o canapea pe care te poţi aşeza, avem foarte multe titluri de poezie. Mai avem partea de nonficţiune, memorii, jurnale, biografii şi ceva la care din nou ţinem foarte mult, critică literară. Avem o bibliotecă specială foarte generoasă pentru critica literară. Avem cărţile de anticariat, am spus de la început că vrem să avem cărţi în regim de anticariat pe care să le alegem noi. Raftul de anticariat începe să se dezvolte, pentru că oamenii încep să ne aducă cărţi pe care le găsesc acasă sau atunci când se mută sau moştenesc vreo casă. Şi ce nu punem spre vânzare, punem la ferestrele librăriei, pe dinafară, pentru cei care trec pe stradă, ca pur şi simplu să ia gratuit câte o carte pe care am primit-o şi noi la rândul nostru în regim de anticariat.

Asta e ce aveţi. Ce nu aveţi?

O.D.: Nu avem suficientă carte în engleză pe cât am vrea să avem, şi din raţiuni de spaţiu, dar nu doar de asta. Nu avem carte în franceză, doar câteva titluri. Şi în rest, sigur, nişte traduceri ar mai lipsi.

Întrebarea mea era: ce nu aveţi din ce nu vreţi să aveţi?

O.D.: Dezvoltare personală, decât foarte puţin.

R.S.: Şi dezvoltarea personală pe care o avem este făcută pur şi simplu din întâmplare.

O.D.: Şi cărţile de bucătărie sunt foarte puţine. 

Dacă ar fi să priviţi la 2020, ce fel de surprize aţi avut? De pildă, s-a vândut ceva mai mult decât în alţi ani, ceva ce v-a surprins, sau, dimpotrivă, au scăzut vânzările în legătură cu un anumit tip de carte, s-a schimbat cererea?

O.D.: La noi cererea nu s-a schimbat. Lumea care a cumpărat, atât cât a cumpărat, tot aşa a cumpărat multă beletristică, carte pentru copii, plus că mulţi au ţinut cont şi de recomandările noastre. Sigur că în lockdown, cum peste tot se cumpăra Ciuma lui Camus şi Dragoste în vremea holerei, şi la noi s-au cerut. Dar aşa, gusturile în librăria noastră nu s-au schimbat, am făcut stocul la final de an şi suntem foarte mândre de Top 10 al nostru pe 2020.

Să vedem: cum arată topul într-o librărie independentă? Pentru că am văzut cum arată topul în celelalte şi m-a luat depresia.

O.D.: Gusturile s-au păstrat. Sigur, au scăzut vânzările, aşa cum la toată lumea cred că s-a întâmplat, dar foarte mult. De aceea, orice acţiune întreprinsă de Minister, de oricare minister, de a ajuta piaţa de carte sprijinind şi librăriile va fi bineveniteă. 

Cine sunt oamenii care vin cu precădere în librăria voastră, dat fiind că într-un spaţiu relativ restrâns acolo, geografic, în Centrul vechi al Timişoarei, sunt toate marile librării? E şi lanţul Humanitas, şi Cărtureşti, şi Librarium, probabil că mai sunt şi alte librării mici, de nişă, specializate, deci e o mică inflaţie de librării. Care sunt totuşi oamenii care intră la voi cu precădere?

O.D.: În patru ani, de când am deschis librăria, am creat o comunitate în jurul ei şi publicul este foarte divers. Primul meu răspuns, din reflex, a fost să zic „prietenii noştri”, pentru că în mare parte cei mai mulţi clienţi fideli ne-au devenit şi prieteni în anii ăştia. Sunt şi foarte mulţi copii, în pandemie am avut surprize. Copiii spuneau că nu vor cărţi de pe internet, vor de la Bufniţe neapărat, chiar dacă era pandemie, şi veneau la noi la geam şi cumpărau. De aia zic că avem clienți de la 0 la 99 de ani.

Reţin ideea că şi o librărie independentă are nevoie de prieteni, aşa cum şi scriitorii ar avea nevoie de nişte prieteni care să le cumpere cărţile.

R.S.: În momentul în care a intrat Starea de urgenţă şi am intrat în lockdown, primeam mesaj pe pagina de Facebook a librăriei „am suma de 200, 300, 500 lei – alegeţi voi ce să-mi trimiteţi, aceasta este adresa”. Deci cumva asta este comunitatea pe care am creat-o în jurul librăriei noastre. Şi cu fiecare an te surprinde aşa ceva şi-ţi dai seama că mergi într-o direcţie bună. Revin la top. Pe primul loc în 2020 a fost Viaţa mincinoasă a adulţilor de Elena Ferrante, apărută la editura Pandora M, în colecţia Anansi World Fiction. Pe locul doi în topul vânzărilor este volumul lui Radu Pavel Gheo, Un drum Ceapă, apărut la Polirom. Pe locul trei Viaţa şi întoarcerea unui Halle de Alexandru Potcoavă, apărut tot la Polirom, în 2019. Pe locul patru sunt două titluri, Dora şi Minotaurul de Slavenka Drakulić, apărută la Pandora M, din nou în colecţia Anansi World Fiction, la egalitate cu Domnişoara Bubble de Ledicia Costas, o carte de copii apărută la Polirom. Pe locul cinci a fost José Luís Peixoto cu Autobiografia, apărută la editura Pandora M, în colecţia Anansi World Fiction; pe locul șase e Jurnalul unui librar de Shaun Bythell, apărută la Pandora M, colecţia Anansi World Fiction; pe locul șapte, Nu voi mai vedea lumea niciodată. Memoriile unui scriitor întemniţat de Ahmet Altan, editura Pandora M, colecţia Anansi World Fiction. Pe locul opt: Copiii de pe Volga de Guzel Iahina, apărută la Humanitas Fiction anul trecut. Pe locul nouă, Pe urmele Timişoarei evreieşti de Getta Neumann, apărută la editura Brumar, în 2019, şi pe locul zece, Alegerea de dr. Edith Eva Eger, apărută la editura Pandora M, la egalitate cu Asta nu-ţi aparţine. Părinţii mei: o introducere de Aleksandar Hemon, apărută anul trecut la editura Black Button Books.

Cum se creează o comunitate de genul ăsta?

O.D.: Cu răbdare şi încet-încet. În primul rând, cred că a contat foarte mult că suntem pasionate, şi noi şi colegii noştri, şi că, aşa cum e şi topul ăsta de vânzări, e pe bune. Adică e ceea ce nouă ne place, ceea ce am recomandat şi ceea ce s-a vândut. Cunoscând oamenii, ştim ce le place, ce nu le place, ce cărţi să recomandăm în funcţie de persoana care intră în librărie. Apoi, desigur, prin foarte multe evenimente. În librărie suntem împărţite, Oana e cu evenimentele, eu cu stocurile. Prin foarte multe evenimente, nu doar lansări de carte, ci şi concerte, proiecţii de filme, evenimente pentru copii, printro anumită constanţă și, desigur, comunicând constant cu publicul nostru, cred că ne-am implicat foarte mult şi în viaţa culturală, dar şi civică a oraşului. Şi asta contează în a crea o comunitate în jurul unei librării.

Deci o librărie mare, dintr-un lanţ naţional, ca să supravieţuiască trebuie să vândă şi alt tip de produse pe lângă cărţi – papetărie, vinuri, cadouri şi aşa mai departe, pe când o librărie independentă trebuie să se transforme într-un mic mall artistic pentru a crea un flux suficient.

O.D.: Da. Un fel de hub cultural, să nu-i zicem mall artistic. Dar da, cifra noastră de afaceri e 90% din carte. Ceea ce e diferit faţă de o librărie care aparţine unui lanţ. Statisticile asta arată, procentual vorbind, cât se vinde carte într-o librărie independentă şi cât într-o librărie care aparţine unui lanţ. Dar e normal, trebuie să existe toate tipurile de librării, aşa cum trebuie să existe şi librării online. Cred că e loc pentru toată lumea.

Cum vă instruiţi voi? Că nu sunteţi singurele librărese de acolo. Cum alegeţi oamenii care să vândă cartea la voi? Pentru că, într-adevăr, unul dintre cele mai triste lucruri care se poate întâmpla într-o librărie e să nu ai un librar cu care să poţi vorbi despre ce vinde acolo.

R.S.: În primul rând, înainte de a deschide librăria, ştiam că pentru a face povestea acestei librării foarte frumoasă e important să avem lângă noi oameni în care să avem încredere, care să creadă în aceleaşi lucruri ca şi noi, dar să-şi păstreze în acelaşi timp şi felul lor propriu de a fi. Am pus şi anunţuri online că ne căutăm colegi, dar colegii pe care-i avem au ajuns la noi efectiv din întâmplare. Cum ne instruim? În primul rând citim tot, toţi cinci suntem cititori. Patru dintre noi suntem absolvenţi de Litere, Livia este absolventă de psihologie şi citeşte şi ea foarte mult. Suntem în legătură cu editurile, le întrebăm ce urmează să apară, ne împărţim la citit, ne împărţim la recomandări.

O.D.: Citim cronici.

R.S.: Da, citim cronici şi ni le trimitem între noi.

Deci meseria de librar este o meserie full-time, n-ai un program în care trăieşti departe de cărţi.

R.S.: Da. Avem grup pe Facebook, pe Messenger şi pe WhatsApp – ne trimitem gânduri unul celuilalt, linkuri, idei. Discutăm tot timpul. Şi fiecare din librărie se ocupă de câte ceva, pentru că ne-am gândit şi i-am întrebat ce vor să facă la librărie, de ce sunt ei pasionaţi: dacă ar vrea să facă evenimente, dacă ar vrea să scrie recenzii pentru site-ul nostru, dacă ar vrea să citească la „Duminica poveştilor”, dacă ar vrea să modereze. E important să le placă şi colegilor noştri ceea ce fac. Şi până la urmă asta e, discutăm şi citim foarte mult. Suntem foarte apropiaţi.

Ce anume face să se vândă o carte – recenzia, sfaturile, recomandările prietenilor, o postare pe social-media?

R.S.: Aşa cum am spus, la noi e diferit, pentru că suntem o librărie independentă. În primul rând, la noi contează să ne fi plăcut nouă cartea foarte mult. De aici pleacă în primul rând toate topurile de vânzări şi tot ce vindem în librărie. Când uneia dintre noi îi place foarte mult o carte, facem tot posibilul ca acea carte să ajungă la cât mai mulţi oameni. Desigur că asta înseamnă că, dacă apucăm, scriem recenzie pe site sau pur şi simplu punem o postare pe Facebookul personal, după care o punem pe Facebookul librăriei. Desigur, punem şi în newsletter când găsim recenzii sau cronici de carte la aceste cărţi care ne plac foarte mult, pentru că sunt cărţi care trebuie să se vândă. La noi, cărţile sunt cele care ne plac, nu care trebuie să se vândă. Le vindem şi ajung la cât mai mulţi oameni pentru că ne-au plăcut nouă foarte mult.

O.D.: Dar cărţile care ne plac trebuie să se vândă!

R.S.: Corect, aşa e. Alea sunt cărţile care trebuie să se vândă, cele care ne plac. Chiar săptămâna asta am păţit, când am ajuns la librărie le-am zis: „Am citit trei săptămâni o carte care mi-a plăcut” şi era cineva la casă. A cumpărat o carte, a plecat, după care după-amiază am primit un mesaj pe Facebook: „Scuză-mă că te deranjez, despre ce carte le spuneai colegilor că ţi-a plăcut? Sunt interesată, dar mi-a fost jenă să te abordez în librărie”. Şi i-am spus despre ce carte era vorba, şi iată aşa, taca-taca-taca despre cărţi, nonstop.

Te-a invitat la cină?

R.S.: Nu!

Să-mi trimiteţi şi mie lista cu vânzări la cărţile mele, să ştiu cât de mult v-au plăcut! Că e clar că dacă nu s-au vândut e din cauza voastră!

O.D.: Nu se vând doar cărţile care nouă ne plac. Dar în principal asta se întâmplă. 

Apropo, mai ştiţi, în copilăria noastră, în comunism, când cumpăram cărţi din librării, uneori cărţile bune, străine, traducerile sau cele româneşti care se vindeau, autori faimoşi, erau puşi în ţiplă cu cărţi, să le zicem, greu vandabile, rebuturi, cărţi politice. Nu v-aţi gândit la astfel de trucuri, să stimulaţi vânzarea de carte? Sau ce anume faceţi, vă permiteţi să oferiţi discounturile voastre?

O.D.: Mai facem discounturi, am făcut şi de sărbători, dar discounturile se împart jumi-juma cu editurile. Fie reducere în procente, fie celebra promoţie 2+1. Personal, nu sunt fana acestor reduceri pentru cărţi, pentru că mie nu mi se pare că o carte costă foarte mult.

Asta era o întrebare pe care o aveam, şi vreau să văd şi care e opinia voastră, pentru că pe mine mă indignează de fiecare dată oamenii care spun că sunt scumpe cărţile.

O.D.: Da. Şi pe mine. Şi nu înţeleg, pentru că, în medie, o carte e undeva între 25-30 de lei. E aproape cât un pachet de ţigări.

Sau o sticlă cu vin.

R.S.: Pe de altă parte, când facem reduceri, într-adevăr, vânzările sunt mai mari. Pentru că oamenii se gândesc că dacă tot au fetele astea o promoţie în librărie, o să-mi iau 5 cărţi în loc de 2.

O.D.: Sigur, librăriile fizice au un anumit tip de discount şi în general preţul unei cărţi e la fel în toate librăriile fizice. Cine „distruge” piaţa sunt librăriile online. Pentru că un mare mall online de cărţi îşi poate permite nişte discounturi pe care o librărie fizică nu şi le poate permite şi de aceea o lege ca „preţul unic al cărţii” ar ajuta foarte mult librăriile fizice. Şi sigur, mai vine lume, se uită, răsfoieşte cărţile, le citeşte, ba chiar vorbeşte cu noi despre cărţi şi după aia ne anunţă că le cumpără de pe un site celebru.

R.S.: Dar nu se întâmplă atât de des. Se întâmplă şi e enervant, te doare şi te enervează foarte tare chestia asta, mai bine n-ar zice nimic decât să spună asta, dar se întâmplă mai rar. Vorbeam de la început despre comunitatea pe care o avem, eu văd foarte rar lucrurile astea. Pentru că la noi e puţin diferit.

Ce i-aţi spune cuiva, încercând să-l convingeţi, legat de avantaje sau ne plăceri specifice pe care le-ar putea experimenta dacă ar intra mai des într-o librărie fizică?

O.D.: În primul rând farmecul de a descoperi ceva nou. Pe un site, când intri şi-ţi comanzi cărţi, cam ştii ce vrei. În niciun caz nu e „magia” acea a descoperirii. Pe când într-o librărie tot timpul mergi, scotoceşti, te uiţi, asta fac şi eu în librării când mă duc, în librăriile fizice nu mă duc neapărat ţintită să-mi cumpăr ceva anume, sunt dăţi când fac aşa. Mă refer când mă duc în alte oraşe. Dar de cele mai multe ori caut şi descopăr şi de obicei mă las ghidată şi de sfaturile şi de recomandările librarilor.

R.S.: Asta am vrut să adaug, că ceea ce poţi experimenta într-o librărie fizică e acea conversaţie cu librarul, care poate fi o surpriză. Descoperi alte titluri discutând cu librarul sau pur şi simplu poţi discuta despre cărţile care ţi-au plăcut foarte mult, sau, a treia variantă, te poţi alege cu un prieten şi cu un sfătuitor nou.

Vă mai zic eu câteva avantaje, că văd că sunteţi modeste. Unu: se pote bea o cafea foarte bună la voi!

O.D.: Vezi? Din cauza pandemiei n-am mai spus asta. Ne-am dezobişnuit.

În al doilea rând, eu am plecat aproape mereu cu un vinil de la voi, adică am intrat să vă văd, să vorbesc cu voi, să beau o cafea, să cumpăr o carte, când am plecat şi cu vinil sau, cum mai aveţi voi pe lângă cărţi şi muzică, tot felul de mici obiecte de artă hand-made, bijuterii ale unor artişti locali, e mai mult decât un loc cu nişte cărţi pe raft.

R.S.: Mi-am mai adus aminte de ceva ce poţi să faci într-o librărie fizică: mai avem un raft cu cărţi puse deoparte de clienţi, şi le pun deoparte de la o lună la alta. Şi asta mai poţi să faci într-o librărie fizică. Să-ţi alegi tot teancul ăla din cărţile pe care ai vrea să le iei cu tine acasă şi să laşi o parte dintre ele deoparte şi să vii luna sau săptămâna următoare şi să zici: îmi dai şi mie, te rog? Am lăsat nişte cărţi deoparte pe raft, mi le dai un pic să mă uit peste ele? Că vreau să mi le iau astăzi.

O.D.: Ba chiar poţi să cumperi pe caiet.

R.S.: Da. Şi asta, mai nou.

Dacă aveţi vânzare pe caiet, aveţi cumva şi vânzare de vouchere?

O.D.: Da. Avem vouchere de când am deschis librăria, iar anul trecut am făcut şi vouchere pentru copii. Raluca poate să zică mai mult despre voucherele pentru copii, a fost ideea ei şi a Liviei.

R.S.: Trei tipuri de vouchere pentru copii, pentru că de multe ori am văzut că vin părinţii cu copiii cărora le dau un buget în care să se încadreze. Am mai văzut că au mai luat vouchere pentru copii, să le dea cadou de zile de naştere, şi atunci am făcut trei tipuri de vouchere. Am fost acum doi ani la Târgul de Carte de la Bologna, acolo Asociaţia librarilor din Italia a făcut o întreagă campanie. Noi n-avem o asociaţie de librari în România. Acolo am participat la o conferinţă, unde au prezentat campaniile de succes din ultimul an şi în toate librăriile din ţară au făcut o supercampanie cu vouchere pentru copii, vouchere pe care le-au achiziţionat şi şcolile, vouchere care în Italia erau subvenţionate de stat. Puţin diferit faţă de ce am făcut noi, de acolo am luat numai ideea cu vouchere pentru copii, că ceea ce făceau ei la nivel naţional în toate librăriile fizice era o campanie pentru librăriile fizice. Şi am zis: ce-ar fi s-o facem şi noi? Și am apucat s-o facem anul trecut, în toamnă.

Spuneaţi la început, încercând să definiţi cumva identitatea librăriei voastre, că între genurile favorite de cărţi sau cele care au un loc special în librăria voastră sunt cărţile de poezie, genul cel mai puţin vandabil, şi cărţile pentru copii, cel mai bine vândut în acest moment. Să vorbim puţin despre acest trend ascendent al vânzării cărţilor pentru copii. De unde şi până unde? Cum de au început copiii să citească?

O.D.: Cred că copiii au citit dintotdeauna. Piaţa de carte pentru copii s-a schimbat la noi. Pentru că acum 10 ani, dacă te uitai în editurile româneşti, erau mult mai puţine colecţii de carte pentru copii, şi în acelaşi timp erau şi mai puţini autori români contemporani care scriau pentru copii. Şi încet-încet fiecare editură a început să-şi dezvolte o colecţie, un imprint, fiecare cum a considerat, dar dacă ne uităm la cum arată piaţa de carte românească pentru copii faţă de cum arăta acum zece ani, e clar că s-a dezvoltat foarte mult, începând de la cărţile pentru bebeluşi, unde avem şi noi edituri care traduc cărţi pentru bebeluşi, până la…

Sunt cărţile acelea din care poţi să muşti, nu?

O.D.: Din care poţi să muşti, dar sunt şi cărţile doar cu alb şi negru. Sunt de tot felul. Adevărul e că se fac foarte multe lucruri pentru copii şi până la urmă de multe ori e ideea că copilul trebuie să se obişnuiască cu obiectul carte până să înveţe să citească. Cred că şi de aia s-a dezvoltat. Sigur că există şi celebra reţea în şcoli care funcţionează, de multe ori copiii sunt constrânşi de lecturile obligatorii, dar citesc altceva şi trebuie să ne obişnuim cu toţii că citesc altceva, nu ce citeam noi sau ce citeau părinţii noştri.

R.S.: Pe de altă parte, noi am vrut de la început să avem o cameră dedicată copiilor în librărie, cu literatură pentru ei. Apropo că sunt constrânşi cu literatura obligatorie, ce am observat în ultimii ani ecă listele obligatorii se diversifică sau au din ce în ce mai multe lecturi contemporane. Ceea ce e foarte bine. Şi motivul pentru care am vrut o cameră pentru copii, pentru literatura pentru copii – în care copiii pot veni să citească liniştiţi, au perniţe, băncuţe, scaune pe care să se aşeze, să stea să citească în librărie – este pentru că noi chiar credem că acest obicei al lecturii începe din copilărie. Şi ori de câte ori avem copii în librărie, discutăm cu ei, în funcţie de cât permite fiecare copil şi cât e de sociabil, îi încurajăm să le răsfoiască, le scoatem din folie pe cele care vin înfoliate, să citească în librărie, să fie convinşi că le place. Am făcut foarte multe pentru copii în aceşti patru ani ai librăriei. Până în 2020 aveam aproape săptămânal clase de copii în vizită la librărie, veneau câte o clasă, organizaţi cu învăţătoarea, şi grădiniţe am avut, cu educatoarea, şi le pregăteam ore de lectură, făceam cu ei ateliere pornind de la cartea pe care o citeam şi întotdeauna le lăsam din ora respectivă, din atelierul respectiv, un timp şi de răsfoit în care le ziceam: sunteţi în camera unde sunt cărţile pentru voi, puteţi să vă uitaţi peste absolut tot ce vreţi voi, puteţi să le răsfoiţi, singura chestie e să nu le rupeţi şi să nu călcaţi pe ele dacă pică pe jos. Şi întotdeauna după o vizită a unei grădiniţe sau a unei clase arăta ca după bombardamente camera copiilor, dar nu ne deranja absolut deloc, pentru că plecau foarte încântaţi. Intrau în librărie cu frică şi cu gândul „să nu atingem ceva, să nu stricăm ceva” şi le ziceam: „Știţi ceva? Puneţi mâna pe cărţi, răsfoiţi-le, puneţi-le unde vreţi voi, le aranjăm, noi după aia”. E important să-i încurajezi.

Practic, sunteţi şi educatoare, nu doar librărese, iar când veţi fi foarte bătrâne, or să vină copiii ăştia la voi să vă aducă paharul ăla cu apă.

O.D.: Da, nepoţii! Trăim într-o comunitate de nepoţi, de fapt. Mai glumim cu asta.

Ziceaţi că s-a diversificat şi oferta de carte pentru copii, că au intrat şi scriitorii români aici. Sunt interesaţi părinţii să cumpere carte pentru copii scrisă de autori români?

O.D.: Da. Şi părinţii, şi profesorii, şi educatoarele, învăţătoarele. Pentru că nu doar că s-a dezvoltat piaţa asta de carte, că sunt scriitori români pentru copii, dar au început să fie tot mai dese întâlnirile între elevi şi scriitorii români contemporani, ceea ce e foarte bine. Şi nu doar între elevi şi scriitori, ci între elevi, scriitori şi ilustratori. În Franţa, lucrul ăsta se face de foarte mult timp.

R.S.: De exemplu, îmi aduc aminte când a lansat Veronica D. Niculescu O vară cu Isidor şi a venit la Timişoara, nu am mai avut loc să mai aruncăm un ac în librărie de câţi copii au venit să se întâlnească cu ea, şi la fel s-a întâmplat – uite, încă un segment foarte fain care s-a dezvoltat în piaţa de carte pentru copii, cărţile de popularizare a ştiinţei pentru copii. Asta iar s-a dezvoltat foarte mult şi sunt o grămadă de copii interesaţi de nonficţiune.

Copiii le citesc pe toate!

R.S.: Dar să ştii că aşa m-am pus şi eu la curent cu o grămadă de chestii din fizică şi din chimie, citind cărţile pentru copii pe acest subiect, de popularizare. De exemplu, când a lansat Adrian Şonka la Timişoara Ghidul micului astronom prin Univers, din nou, nu am mai avut loc să aruncăm un ac în librărie de câţi copii veniseră să asculte despre Univers, să vadă scriitorul, să citească din carte şi să cumpere cartea. 

E un potenţial nefructificat, pentru că cei care nu ştiu vor fi surprinşi să afle că în România sunt aproape 200 de librării, deci foarte puţine, din care aproape jumătate sunt în Bucureşti. Deci sunt zeci de localităţi unde nu există librării, nu mai vorbim de faptul că la sate nu există deloc. Încerc să-mi imaginez toţi copiii care cresc în locurile fără librării şi care ar forma o mică armată, dar la care n-ajung cărţile. În afara celor din biblioteci, dar bibliotecile săteşti, comunale sunt şi ele cum sunt, cu fonduri de carte învechite, fără titlurile astea noi, frumoase, atractive, în condiţii grafice minunate.

R.S.: De asta anul trecut ne-am făcut şi un ONG, pe lângă librărie, o asociaţie culturală, prin care am făcut un proiect cu care am ajuns la șase şcoli din zona rurală din judeţul Timiş, exact pe principiul ăsta: am donat câte o cutie de cărţi pentru biblioteca şcolii şi am făcut cu copiii ateliere online. Vreau să zic că au fost foarte curioşi, am avut emoţii la prima întâlnire cu ei, dar erau extrem de curioşi, nu le-a fost ruşine să pună întrebări. La una dintre şcoli nu le-a fost ruşine, erau clasa a VI-a, să recunoască că dintre 12 copii câţi erau în clasă, o singură fetiţă citise o carte cap-coadă. Ceilalţi 11 nu citiseră nici măcar o carte până în clasa a VI-a. Da, e foarte trist. Şi atât cât putem, o să facem să ajungem la cât mai multe şcoli, măcar în județul Timiş, în zona rurală, pentru că am întâlnit copii curioşi, inteligenţi, care-şi doresc să citească şi care-şi doresc cărţi noi.

La sfârşitul anului aţi anunţat şi o rezidenţă de creaţie, o premieră la noi, mai ales că e vorba de o librărie independentă cum este La două bufniţe.

O.D.: ONG-ul ăsta l-am făcut anul trecut, înainte să vină pandemia, şi aveam în minte cam toate proiectele astea, doar că pandemia ne-a făcut să facem proiectele mai pe la sfârşitul anului. De când am deschis librăria voiam să facem o rezidenţă literară pentru scriitori, şi pentru scriitori români, şi pentru cei străini, dar iată că anul trecut ne-am mobilizat şi am scris un proiect, l-am depus la primărie, avem prima rezidenţă literară la Timişoara – a fost finanţată de Primăria Municipiului Timişoara, am avut doi sponsori.

R.S.: E fain de povestit, că ne-ai întrebat de comunitate la început şi nu ştim exact cum să definim cum am construit această comunitate altfel decât prin faptul că suntem autentice şi pasionate de ceea ce facem. Cei doi sponsori au venit ei spre noi să ne sponsorizeze, nu i-am căutat noi, pentru că auziseră că vrem să facem o rezidenţă literară, au vrut să ştie ce înseamnă asta şi au zis că ne finanţează ei cu cât pot. Şi asta mi se pare important de menţionat, că au venit ei spre noi.

O.D.: Da. Am avut în luna noiembrie invitaţi trei scriitori la Timişoara, timp de o lună, pe Marin Mălaicu-Hondrari, pe Philip Ó Cheallaigh și Sven Popović din Croația.

R.S.: Şi un al patrulea scriitor, care a stat o lună la Bucureşti în apartamentul lui Philip Ó Cheallaigh, Marius Ciupertea, care a lucrat la romanul său de debut. Deci până la urmă am avut patru scriitori rezidenţi, trei în Timişoara şi unul la Bucureşti.

O.D.: Da. Cei trei scriitori care au venit în Timişoara au locuit împreună într-o pensiune în centrul Timişoarei, pensiune care aparţine tot unui scriitor, lui Daniel Vighi, deci aşa am făcut astrele să se alinieze – zic „am făcut” pentru că noi am gândit toată treaba asta. Nu s-au aliniat astrele singure – şi au fost aici timp de o lună, au scris, au fost şi librari pentru o zi, rezidenţi în librărie, cum i-am numit. Sigur că din cauza pandemiei nu s-au putut întâlni cu un public foarte mare, aşa cum aveam noi în cap la începutul anului, dar vrem să facem rezidenţa asta în fiecare an şi sperăm să aibă continuitate.

R.S.: Până la urmă, dacă tot n-am putut organiza întâlniri cu publicul, au avut mai mult timp pentru scris, de fapt.

Pentru că v-am întrebat de rezidenţă şi Marin Mălai Hondrari a fost unul dintre scriitorii invitaţi de voi, l-am sunat înainte de întâlnirea noastră şi l-am întrebat dacă are vreo întrebare pentru voi. Iar întrebarea lui Marin sună aşa: ies vreodată bufniţele la pensie? Şi de ce? Şi, continui eu: dacă vor ieşi, ce vor face la pensie?

R.S.: Eu nu cred că o să ies la pensie.

O.D.: Aş ieşi la pensie undeva în Elveţia, să stau la un azil cu alţi pensionari.

Foşti librari!

O.D.: Nu neapărat, dar sigur aş avea timp de citit, de fapt tot timpul de citit pe care nu-l ai acum, oricât ai vrea. Ori stai şi citeşti, ori faci librărie. Dar aş ieşi la pensie, normal.

R.S.: Eu n-aş ieşi la pensie, nu cred. Sigur, n-aş mai lucra în ritmul în care lucrez acum, dar cu siguranţă aş sta acolo, pe lângă noile „bufniţe”, să văd ce fac şi cum fac, nu ca să le spun eu ce să facă, ci să văd ce frumos au crescut odată cu librăria. Deci nu cred c-aş ieşi la pensie.

Am vorbit până acum de toate evenimentele pe care le faceţi în librărie: lansări, aţi înfiinţat ONG-ul ăsta, oferiţi rezidenţa, în pandemie aţi făcut lansări şi pe zoom cu scriitori, v-aţi implicat şi în Festivalul Internaţional de Literatură de la Timişoara, mergeţi la Târgul de Carte de la Frankfurt, de la Bologna, lumea vă vede şi la alte festivaluri de literatură din ţară. Ce v-ar ajuta pe voi ca librari sau ce ar ajuta industria librăriilor să facă mai mult editurile sau scriitorii? Vi se pare că e ceva ce ei ar putea face mai mult să vă ajute pe voi ca voi să-i ajutaţi pe ei?

O.D.: Eu cred că în primul rând ar trebui să ne unim forţele, şi când spun „să ne unim forţele”, nu mă refer doar la librarii sau editorii, ci la o piaţă de carte. În cifre, e destul de mică faţă de alte industrii, de aia ar trebui să ne unim toţi, scriitori, editori, librari, tocmai pentru a crea un cadru legislativ și administrativ favorabil cărţii. Asta o dată. Am mai zis „legea preţului unic al cărţii”, ca în Franţa. Iată, anul acesta, în 2021, vor fi 40 de ani de când în Franţa e legea preţului unic al cărţii. Legea asta în Franţa a fost iniţiată de editori tocmai pentru a sprijini librăriile independente. Sigur, şi acum în pandemie au fost, dar asta am discutat foarte mult, că în multe ţări au fost campanii întregi.

R.S.: De promovare a librăriilor fizice, ceea ce la noi, din nou, nu s-a întâmplat. Dar am simţit că a fost un sentiment de uniune între librării anul acesta. Mai avem până la legea preţului unic al cărţii, dar ne-am adunat, am discutat, ne-am întrebat între noi.

O.D.: Şi ce ne-ar mai plăcea foarte mult, nu doar mie, ci tuturor colegilor: relaţia cu editurile. Noi comunicăm, de exemplu, Raluca comunică cu departamentele de PR şi eu cu cele comerciale, dar ar fi foarte bine să existe o comunicare între departamentele editoriale şi librari. Poate nu cum se întâmplă între departamentul comercial al unei edituri şi librari, dar să aflăm un plan editorial cât de cât înainte sau să aleagă editorii anumite cărţi pe care să le trimită librarilor să le citească înainte ca acestea să fie puse în vânzare. E acea promovare „în amonte” de care tot îmi place să zic, care, adevărul e, că la noi nu se întâmplă.

R.S.: La noi, ca să afli ce urmează să se publice, ori te uiţi pe site-urile editurilor, ori aştepţi la începutul anului acele articole pe care le-am tot postat săptămâna asta pe social media cu ce urmează să fie tradus sau pur şi simplu trimitem e-mailuri şi întrebăm: „Ce mai apare anul ăsta? La ce lucraţi?”.

O.D.: Sau eşti norocos să ai prieteni editori şi atunci ai o minimă şansă să afli.

Pentru că avem nişte prieteni editori şi ţinem la ei şi la programul lor editorial, am o întrebare pentru voi de la fetele de la Black Button Books. Pentru că tot am vorbit destul de mult de felul în care a evoluat în mod special şi particular toată treaba asta în 2020, fetele de la Black Button Books vă întreabă dacă anul trecut, 2020, ar fi un personaj literar, ce personaj literar ar întruchipa anul pandemiei?

R.S.: Nu ştiu. 

Habarnam, din aventurile lui Habarnam!

R.S.: Ceva de genul. Dar dacă tot e întrebarea de la Black Button Books, aş zice că e unul din personajele din Iubire şi obstacole a lui Aleksandar Hemon, care acum e în topul nostru de vânzări şi pe care-l promovăm pentru că ne place foarte mult, un personaj care dă cu capul, dar care are destule resurse de umor încât să meargă mai departe.

Un personaj din volumele de proză scurtă a lui Denis Johnson. 

R.S.: Exact.

O.D.: Un fel de personaj înfricoşător şi trădător, în acelaşi timp.

Pentru că pe lista celor mai bine vândute zece titluri ale voastre de anul trecut se află şi Jurnalul unui librar a lui Shaun Bythell, v-a trecut vreodată prin cap să ţineţi un jurnal?

R.S.: Da, am zis de mai multe ori, pentru că ne-a fost sugerat chiar în primul an de librărie de Smaranda Vultur, care a zis: „Fetelor, scrieţi acolo într-un caiet ce se întâmplă în fiecare zi, că o să uitaţi”. Şi tot am în cap chestia asta, i-am zis lui Alex Sighet, colegul nostru, să mai noteze situaţii amuzante din librărie, dar n-o facem niciodată. Mi-am propus de foarte multe ori, dar n-am făcuto niciodată.

Veţi scrie memorii la pensie.

R.S.: Ăsta ar fi planul meu, eu la asta visez de fapt la pensie. Să vin mai puţin la librărie, tot mai mult cu cititul, cu cărţile, dar în acelaşi timp să fiu în librărie şi, da, o carte de memorii. Ăsta este visul meu pentru la pensie.

O.D.: O carte de memorii despre librărie?

Memoriile rafturilor mele!

O.D.: E de memorii şi despre librărie.

R.S.: Da, şi despre librărie.

Chestionarul „All you can read”. Prima întrebare: cartea copilăriei.

O.D.: Micul Prinţ.

R.S.: Prinţul fericit.

Numai cu prinţ? Prinţul copilăriei! Cartea care v-a deschis ochii?

O.D.: De veghe în lanul de secară. Eram în clasa a X-a. Îţi dai seama că dacă ne întrebi mâine o să răspundem altfel!

R.S.: În afară de cartea copilăriei.

Nu e un chestionar cu răspunsuri corecte şi greşite.

R.S.: O să spun o carte care mi-a deschis ochii recent, pentru că aveam nevoie foarte mult de ea. Şi asta este cartea de Memorii a Marinei Abramovici, cea mai recentă carte care mi-a deschis ochii.

Cartea clasică necitită deloc sau neterminată?

O.D.: Război şi pace.

Ăsta e un titlu deja în top la întrebarea asta!

O.D.: Dar sunt mai multe. Acum chiar am biblioteca în faţă, dar asta mi-a venit, cred că mă obsedează, că nu am citit-o.

Bănuiesc că o recomanzi să o citească măcar alţii!

O.D.: Da…

R.S.: La mine este Ulise. Deşi am făcut literatură engleză, n-am reuşit săi dau de capăt şi în fiecare an îmi propun ca anul ăsta să-i dau de capăt, dar n-am făcut-o nici până acum.

Şi nu e ca şi cum aţi avea un colţ al librăriei dedicat romanului Ulise.

O.D.: E James Joyce, nu-i Ulise. 

Dintre cărţile citite recent, pe care aţi lua-o cu voi pe insula pustie?

O.D.: Aseară am citit noul volum de poeme a Svetlanei Cârstean, Sunt alta, a apărut la Nemira – e excepţional!

R.S.: La mine e simplu, pentru că este Autobiografia lui José Luís Peixoto. Am răspuns la întrebarea asta de anul trecut din toamnă mai multor persoane. 

În ce carte v-ar plăcea să trăiţi pentru o vreme?

O.D.: Cred că în Napoli, nu în Ferrante. Şi nu neapărat în Prietena mea genială, ci în Napoli ăla al lui Elena Ferrante, în care nam fost niciodată.

R.S.: Ca să nu zic şi eu tot asta, mă gândesc la altceva rapid.

Gândeşte-te la Knausgard. 

R.S.: Nu! N-o să zic Knausgard, dar ai anticipat aici ceva. În Islanda lui Stefánsson.

Ce scriitor din istorie aţi invita la cină?

O.D.: Un scriitor mort?

Din istorie, inclusiv cei de azi.

O.D.: Aş zice că la câte cine cu atâţia scriitori am avut! Unul doar să alegem? 

Oana, pe cine ai scoate în oraş la film, cocktail şi apoi să urce la tine în librărie?

O.D.: Knausgard, normal!

Gata Raluca, l-a luat pe Knausgard!

R.S.: Nu. Dacă ar fi cu „date”, ar fi Saša Stanišić.

Ai mai multe şanse decât Oana!

O.D.: Da, nu mă pune la încercare!

Ce muzică aţi trimite într-o capsulă spaţială pentru a întâlni alte civilizaţii?

O.D.: O melodie?

Poate fi un compozitor, o trupă, un album.

O.D.: Pe Bruce Springsteen l-aş trimite.

R.S.: Eu l-aş trimite pe Arvo Pärt. 

O.D.: Sau pe Max Richter!

R.S.: Acum zic şi eu, dacă zici tu!

Dacă aţi avea puterea să rezolvaţi definitiv, dintre toate problemele omenirii, una şi una singură, care ar fi aceea?

O.D.: Automat, gândul mi-a venit ca la terapie: sărăcia. 

R.S.: Mă faci să mă simt foarte prost, că la mine automat a venit cititul!

Pentru cei care spun că sunt scumpe cărţile! 

O.D.: Nu la sărăcia aia mă refeream.

Ce loc preferat din Timişoara ați recomanda acestor oameni să viziteze neapărat?

O.D.: Piaţa Unirii, pur şi simplu.

Dar parcă e prea la îndemână! Poate să fie orice – o stradă, o piaţă, o cafenea, un muzeu.

 R.S.: Eu aş face un traseu, sunt trei locuri în care i-aş trimite: la Scârţ, la Viniloteca şi la Alternative.

Ce scriitor contemporan, român sau străin, aţi invita să fie librarul vostru pentru o zi?

O.D.: Pe tine, Marius!

R.S.: Pe tine, Marius, tu librar pentru o zi la noi la librărie!

O să zică oamenii că e blat!

O.D.: Nu e blat. Plus că eu deja vedeam un imens succes, aşa o coadă în faţa librăriei!

Da, pentru că ştii că eu o să dansez printre rafturi, de asta mă vrei librar. Dar să reformulez: pe ce scriitor sau scriitoare, român sau străin, în viaţă aţi invita să fie librar/librăreasă?

O.D.: Ce librăreasă ţi-am punte de-a dreapta ta?

R.S.: Hai, Marius, că te întrebăm noi pe tine: tu cu ce librăreasă ai vrea să fie cu tine?

Zadie Smith!

O.D.: Zadie Smith?

Da.

O.D.: Am văzut-o o dată la Paris…

Vă rog să faceţi voi aranjamentele!

R.S.: Ne ocupă. Nu promitem anul ăsta, pentru că anul acesta este o problemă, dar ne vom ocupa de asta.

Pot să stau în izolare cu ea, nu e nicio problemă!

O.D.: Dar la Timişoara.

Da, oriunde!

R.S.: La noi în librărie, de-a dreptul.

O.D.: Mi-ai dat o idee.

[februarie 2021]