Ioan Es. POP  „Viața noastră conține o sumedenie de sfârșituri”

Marius CHIVU: Dragă Ioan, mă bucur foarte mult că te-am adus, în sfârșit, la All You Can Read, cu atât mai mult cu cât astăzi e ultima zi în care mai ai 59 de ani – mâine va fi ziua ta. La mulți ani!

Ioan E. POP: Este o dată aproape fatală. (Râde)

Marius CHIVU: Sunt probabil primul care-ți spune la mulți ani.

Ioan E. POP: Îți mulțumesc. Sper să pot depăși ziua de mâine, așa cum am depășit și alte zile care rupeau un deceniu de altul.

Marius CHIVU: Recitind cărțile tale pentru emisiune, am descoperit că aproape în fiecare ai câte un poem dedicat vârstei. În Petrecere de pietoni zici undeva că „pînă la 40 de ani” nu ai învățat nu știu ce. În Unelte de dormit, un poem începe așa: „Am 52. O mai fi mult până la capăt? 52. E mult”. În Xanax scrii „am 55 de ani, dar încă sunt un copil de 6 ani care așteaptă”. Iar în cea mai recentă carte a ta, Arta fricii, apărută anul trecut, ai un lung poem, cel mai lung din carte, care începe astfel: „După socotelile mele, ar urma să mor pe la 65 sau 66 de ani.” Ce e cu obsesia asta legată de vârstă?

Ioan E. POP: Acestea sunt ficțiunile mele care, într-adevăr, devin obsesii din când în când. Asta nu înseamnă însă că ele cuprind un adevăr mai mare decât ceea ce se va întâmpla atunci când se va întâmpla.

Marius CHIVU: Dar ți-ai pus cu adevărat problema îmbătrânirii, așa cum apare în cărți?

Ioan E. POP: Tot timpul.

Marius CHIVU: Ca și cum fiecare volum de poezie al tău e un fel de prag al vârstelor…

Chiar aseară mă gândeam cu cât oare voi îmbătrâni după ce voi participa la emisiunea lui Marius Chivu.

Ăsta e renumele meu, că solicit oamenii în timpul discuțiilor?

Panicile mele sunt repetabile. Mereu jur că voi renunța să particip la astfel de emisiuni, dar și la spaime. La spaimă iată că nu reușesc să renunț. Un motiv pentru care să fiu aici.